În concurenţa (dacă nu vrem să spunem duelul) dintre cei doi Caragiale, meritul fiului e cu atât mai mare cu cât opera lui nu e o contraparte a celei a tatălui decât prin factură (el posedând geniul de tip narativ şi evocator, în timp ce Ion Luca era prin excelenţă un dramaturg care-şi transforma majoritatea performanţelor prozatorice în dialoguri comentate şi prezentate cu unele aparteuri), inspiraţia lui Mateiu se întinde şi pe un vast teritoriu pe care călcase şi tatăl său, un ins detestabil care putea fi evocat cu maliţie ca un personaj evident negativ. (Revista Luceafărul)