ProZ.com powwow: Aniversarea ATR si aderarea ATR la FITAugust 2, 2008, 5:30 pm RomaniaBucureştiIn personRomanian Dragi colegi, Aşa cum aţi aflat probabil din mesajele Cristinei de aici şi de aici, ATR va aniversa pe 31 iulie 4 ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, vor fi organizate câteva întâlniri, sub forma unor powwow-uri. Una dintre ele va fi cea pe care v-o propun aici pentru sâmbătă, 2 august. Sunt bine-veniţi toţi colegii de pe ProZ.com, indiferent dacă sunt sau nu membri ATR. Ca orice powwow, şi acesta va fi în primul rând o ocazie de a ne (re)vedea şi de a povesti. Pentru cei care s-au înscris mai recent pe ProZ.com, va fi de asemenea un bun prilej de a avea identitatea verificată (pentru aceasta este nevoie de un act de identitate cu fotografie). În ceea ce priveşte locul întâlnirii, propunerea mea este restaurantul Picadilly, din str. Voinicului nr. 7 (Piaţa Alba Iulia). Puteţi vedea şi o hartă aici. Găsiţi aici şi câteva fotografii cu restaurantul (din păcate, doar din interior; dacă nu va fi vreme urâtă, noi vom sta afară, unde-i frumos şi umbră). Dacă aveţi însă alte propuneri, le putem discuta. Ora sugerată de mine este 17:00. Dacă este nevoie, o putem modifica, astfel încât să ne putem întâlni cât mai mulţi. Pe curând, Mihai |
Name | Note | Will Attend | ||
---|---|---|---|---|
Mihai Badea (X) | ... | |||
mechifire | ... | |||
Maria Diaconu | Şi eu :) | |||
Anca Petrescu | Vreau si eu :) | |||
RODICA CIOBANU | confirm participarea-o persoana | |||
Adriana Sandru | Confirm. :) | |||
Luminita Duta | multumim pt invitatie! | |||
Ecaterina Rusnac | Din pacate aerul conditionat s-a razbunat pe mine. Sunt racita si intepenita :( | |||
Cristina Nae | 1 persoana | |||
karen_1510 | Carmen Ardelean | |||
HRSpe | Multumesc pentru invitatie | |||
Nina Iordache | Din pacate, sunt prinsa si cu tot regretul, nu voi putea fi langa voi de data asta. Va doresc succes si petrecere placuta! | |||
DonaMC (X) | ... | |||
Mioara Adamopoulou | o persoana | |||
Emilia Dragomir | Multumim mult pentru invitatie si felicitari pentru initiativa! | |||
anamaria24 | Confirm 1 persoana | |||
yina | Incerc si eu sa vin. Multumim. | |||
Astrid C | sper sa ajung si eu... | |||
Bianca Constandin | Multumesc | |||
Ioana Daia | Sună bine... | |||
andreean | Andreea Neacsu | |||
Alexandra Codreanu | vin o persoana | |||
Iuliana Bozkurt | ... | |||
crisang | Anghelescu Cristina | |||
DocT | la 18 e preferabil | |||
Emilian Carstian | Multumesc pentru invitatie. Sper sa fiu in oras sambata. | |||
Alexandru Balan | Vin si eu | |||
Doru Voin | Doua persoane |
Pages in topic: [1 2] > | |||||||||
Ioana Daia Romania Local time: 14:29 Spanish to Romanian + ...
| |||||||||
Maria Diaconu Romania Local time: 14:29 English to Romanian
| |||||||||
| |||||||||
|
|||||||||
Ioana Daia Romania Local time: 14:29 Spanish to Romanian + ...
| |||||||||
Bianca Constandin Romania Local time: 14:29 Member (2007) French to Romanian + ...
| |||||||||
Emilia Dragomir Local time: 14:29 Arabic to Romanian + ...
| |||||||||
DocT Local time: 14:29 English to Romanian + ...
| |||||||||
|
|||||||||
Alexandra Codreanu Romania Local time: 14:29 English to Romanian + ...
| |||||||||
Maria Diaconu Romania Local time: 14:29 English to Romanian
| |||||||||
Iuliana Bozkurt Romania Local time: 14:29 Member (2008) English to Romanian + ...
| |||||||||
anamaria24 Romania Local time: 14:29 English to Romanian + ...
| |||||||||
|
|||||||||
Emilian Carstian Romania Local time: 14:29 English to Romanian + ...
| |||||||||
Alexandra Codreanu Romania Local time: 14:29 English to Romanian + ...
| |||||||||
Maria Diaconu Romania Local time: 14:29 English to Romanian
| |||||||||
Pages in topic: [1 2] > |
Sign in to add a comment |
Moderator(s) of this forum | |
Lucia Leszinsky | [Call to this topic] |